Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca “agenţi ai schimbării”

Interesting.

Lupul Dacic

Imagini pentru onu manipularea globala

ONU are o agendă vastă pentru întreaga omenire, iar copiii dumneavoastră sunt în prim plan. În documentul ONU ce expune cele 17 Obiective de Dezvoltare Sustenabilă ale planului principal al organizației, cuvântul „educaţie” este menţionat de mai bine de 20 de ori. Dar ONU şi viziunea sa radicală asupra „educaţiei” copiilor dumneavoastră, descrişi în acest manifest ca „agenţi ai schimbării”, merg mult dincolo de ceea ce majoritatea părinţilor ar putea gândi ca fiind educaţie.

ONU promovează în mod deschis ideea utilizării şcolilor pentru a îndoctrina întreaga umanitate cu un nou set de valori, atitudini  în vederea pregătirii noii ordini mondiale – „verde” și „sustenabilă”. Planul atotcuprinzător al ONU, în formularea căruia  a fost expus în documentulTransformarea lumii noastre: Agenda până în 2030 pentru o dezvoltare sustenabilă”.

Manifestul globalist, care a fost adoptat la finele lunii septembrie în cadrul întâlnirii ONU de…

Vezi articolul original 2.569 de cuvinte mai mult