Khazarii, instigatorii cei mai cruzi din istoria omenirii

Interesting.

Lupul Dacic

Benjamin Fulford, jurnalist și economist canadian, exilat și refugiat în Asia, a făcut recent o nouă serie de dezvăluiri despre khazari, ca fiind instigatorii principali ai celor mai importante crize social-politice din istoria ultimelor sute de ani. Astfel, Fulford arată că tocmai khazarii au declanșat Revoluția franceză, Revoluția americană și cele două războaie mondiale și că toate au fost înfăptuite prin intermediul francmasoneriei. Khazarii sunt – așa cum arată și faimosul istoric Arthur Koestler – cei care s-au substituit în mare parte populației evreiești și au pretins că sunt urmașii triburilor biblice, când ei de fapt provin dintr-o populație războinică și însetată de sânge din Kazakhstan. Khazarii au adoptat religia mozaică (iudaică) din rațiuni strategice în anul 740 pentru că au fost alungați de ruși și de mongoli din Kasakhstan. Ei au fost, mai spune Fulford, promotorii înființării statului Israel, și tot ei au șantajat și terorizat evreii din toată…

Vezi articolul original 2.637 de cuvinte mai mult